Monday Aug 07, 2023
Podcast Euranet Plus - Generația Z - Episodul 29 - Tinerii europeni şi drogurile
Europa a devenit un punct central al traficului de droguri. „Un mesaj cheie din analiza Raportului european privind drogurile din 2023 este că impactul consumului de droguri ilicite este acum observat aproape oriunde în societatea noastră. Aproape tot ce are proprietăți psihoactive are potențialul de a fi folosit ca drog. Aceasta înseamnă că oricare dintre noi, direct sau indirect, poate fi afectat de consumul ilicit de droguri și de problemele asociate cu acesta”.
În România, cele mai mari rate de consum se observă în rândul populaţiei tinere (15-34 de ani). Adolescența este perioada cu vulnerabilitatea cea mai mare la inițierea consumului de droguri, cea mai mică vârstă de debut – 13 ani - fiind declarată pentru consumul de noi substanțe psihoactive, potrivit Raportului Național privind situația drogurilor în România, realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA). Cu precizarea că datele analizate sunt cele înregistrate la nivelul anului 2021.
"Suntem singura ţară care a transferat responsabilitatea pentru tratament şi prevenirea abuzului şi dependenţei de substanţe către poliţie, prin ANA. În momentul de faţă, Ministerul de Interne este responsabil şi de tratare şi de prevenire, dar şi de urmărirea şi încarcerarea consumatorilor şi dealerilor de droguri. Din acest punct de vedere suntem foarte mult în urmă şi nu avem capacitatea de a construi un sistem de prevenire şi de tratament, pentru că Poliţia Română nu este în măsură să furnizeze resursa umană de psihologi, asistenţi sociali, psihiatri şi, în general, specialişti necesari pentru a construi un sistem de tratament" (Eugen Hriscu, psihoterapeut).