Sunday Jun 09, 2024
Podcast Euranet Plus - Generația Z - Episodul 42 - O Uniune Europeană pentru toți tinerii sau doar pentru elite?
Dar cât de accesibile sunt pentru toți tinerii oportunitățile pe care UE le oferă? În ce măsură au toți acces la informații pe înțelesul lor, în condițiile în care mulți adolescenți și tineri fac parte din grupuri vulnerabile? Potrivit Institutului Naţional de Statistică, citat în Strategia națională pentru susținerea părinților 2024 – 2030, publicată de Ministerul Educației, „în anul 2021, 41,5% dintre copiii şi tinerii români din grupa de vârstă 0-17 ani se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială, România înregistrând cea mai ridicată rată dintre ţările UE. Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a înregistrat, între anii 2018-2021, fiind afectaţi 3 din 10 copii în vârstă de până la 18 ani, iar dintre tinerii cu vârste cuprinse între de 18-24 ani, circa 1 din 4, pragul de sărăcie fiind mult peste nivelul de sărăcie corespunzător adulţilor”.
Am întrebat mai mulți reprezentanți ai Generației Z dacă au auzit despre programele Uniunii Europene pentru tineri și dacă au participat în astfel de programe. Au răspuns tineri din Prahova, Mureș și Sibiu, din urban și rural. Iar despre programele UE pentru tineri și cum pot fi obținute informații a vorbit Andrei Dobre, formator în cadrul Anpcdefp – rețeaua de formatori a Agenției Naționale, care gestionează programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate în România.
„Cred că o campanie de informare și de promovare ar fi extrem de benefică, astfel informația ar ajunge la mai mulți tineri. De asemenea, cred că putem să informăm și mergând fizic în licee și universități. De curând am mers în mai multe licee din județul Prahova pentru a le povesti tinerilor despre oportunitățile și beneficiile pe care le are Uniunea Europeană pentru tineri. Foarte mulți dintre tineri nu auziseră de programul Erasmus+ și mulți dintre ei nu participaseră niciodată la o activitate finanțată prin programul Erasmus+. Mulți ne-au spus că ei și-ar dori să știe cum pot accesa aceste programe și să ia parte măcar la o activitate finanțată prin intermediul acestor programe. Cred că este important ca tinerii să cunoască toate oportunitățile pe care UE le are pentru tineri și cred că e important ca mai ales tinerii din mediul rural să le cunoască, pentru că, de multe ori, informația ajunge mult mai greu la ei” (Bianca Borcea, 18 ani, comuna Dumbrava, județul Prahova)